Întrebarea asta e veche de când lumea… Și o să tăiem cu bisturiul de zece tortul acestui răspuns cu dublu etaj, analizând atât ce vor femeile la nivel individual, dar și la nivel colectiv (cu presiunea dinspre ce vor celelalte femei. Și aici trebuie despărțite apele în cele două tendințe contrarii, între noul feminism strălucitor și biologia bătrână și practică. Adică pe de o parte, te trag în larg curenții culturali ai cometei feminismului cu coada ei de praf strălucitor – independență, autonomie, egalitate; pe de altă parte, te trage ața biologiei evoluției și gândul că fericirea poate e fix la malul celălalt, unde femeia vrea să fie îngrijită și să își domine Casa, servind).

Natură și cultură. Dacă ne uităm la chestiunea de analizat dinspre prima parte a podului, o să realizăm că femeile nu s-au schimbat (nu aveau cum) prea mult în ultima sută de mii de ani. Vor aceleași lucruri ca și stră-stră-stra-străbunicile lor care trăiau în peșteră. Vor pachetul de beneficii sociale pe care îl aduce statutul și resursele la dispoziția unui bărbat dominant: siguranță, influența, atentie, confort etc. Dinspre partea de cultură, nepoțelele vor susține contrariul, draga Doamna, sa ne ierti...ori vei vrea acum cu oaste si razboi, ca sa ne certi...;)

Dar vom păși în jungla asta cu prudență pe cărarea tăiată cu sudoare și sânge de Orion Taraban, un psiholog cunoscut pentru abordările sale directe și adesea controversate. Această complexitate în dorințele femeilor se reflectă în strategiile lor de abordare a relațiilor romantice, pe care Taraban le descompune în două mari categorii: pescuitul și vânătoarea.

Dar mi-am uitat capul și politețea. Of, mai întâi câteva vorbe de introducere, să vă fac cunoștință cu ghidul nostru. Taraban e un Machiavelli modern al psihologiei relațiilor, care și-a făcut un nume prin podcastul PsycHacks, analizând realitățile dure ale dinamicilor interpersonale și înțelegerea profundă a mecanismelor care stau la baza comportamentului uman în relații.

Pescuitul e o abordare pasivă, în care doamnele, și mai ales domnițele își creează profiluri pe rețele de socializare, sau în funcție de curaj sau dupa caz, disperare, pe platforme de întâlniri online și așteaptă să fie abordate de bărbați. Această metodă este contra-productivă și, în cel mai bun caz ineficientă. Supraîncărcarea de opțiuni și alegerea amplă de pe aceste platforme fac ca pescuitul de plevușcă neserioasă sau incompatibilisă consume mult timp și energie, fără a garanta succesul.

De cealaltă parte, vânătoarea presupune o abordare activă: femeile identifică o țintă anume și o urmăresc activ. Această metodă e cu mult mai eficientă datorită asimetriei uriașe dintre bărbați și femei în ceea ce privește deschiderea față de relațiile sexuale. Studiile arată că bărbații sunt sunt supra-sensibili la oferte sexuale primite de la femei, oferind sexului frumos un avantaj tactic semnificativ. (Orion Taraban subliniază totusi importanța subtilității în ofertele sexuale din partea femeilor, promovând conceptul de "inițierea inițierii". Acest concept sugerează că femeia creează oportunitatea pentru ca bărbatul să facă primul pas, păstrându-și astfel influența și controlul. Un exemplu clasic e cel al bunicelor si moda scapatului intenționat al batistei, oferindu-i bărbatului șansa de a o ridica și de a începe conversația. Abordările voalate sunt considerate mai elegante si finute. Prin această metodă, femeia păstrează controlul situației, menținând totodată confortul și siguranța interacțiunii.)

Anyway, vânătoarea permite femeilor să aleagă bărbatul dorit și să folosească strategii personalizate pentru a-l atrage, investind timp și energie într-un mod mult mai eficient. Un aspect esențial al vânătorii este utilizarea sexului ca un „cal troian” pentru a intra în viața bărbatului dorit. Prin oferirea unei oportunități sexuale deosebite, femeile pot deschide ușa pentru a dezvolta relații mai profunde și mai semnificative. Acest comportament sexual poate declanșa instinctele de protecție și oferire a resurselor din partea bărbaților, consolidând astfel relația. Femeile care adoptă această strategie pot stimula ego-ul bărbaților, făcându-i să se simtă deosebiți și doriți, ceea ce întărește legătura dintre ei. Diferențele evolutive joacă un rol crucial în această dinamică. Bărbații sunt biologic condiționați să fie mai deschiși față de sexul ocazional, deoarece riscurile și costurile lor biologice sunt mai mici comparativ cu femeile, care riscă sarcina și trebuie să fie mai selective.

În această lumină, Taraban subliniază importanța statutului și resurselor pentru femei. Alegerea unui partener de statut aduce un pachet de beneficii care include siguranță, resurse și confort, aspecte esențiale pentru o viață stabilă și împlinită.
Răspunsul la întrebarea "Ce vor femeile?" e deci complex și multi-stratificat. La nivel individual, femeile își doresc siguranță, stabilitate, afecțiune și compatibilitate. La nivel colectiv, influențele sociale și biologice le determină să caute parteneri cu statut și resurse. Feminismul modern promovează ideea de independență și egalitate, creând o presiune pentru femei de a demonstra că pot avea succes și pot fi autonome. Cu toate acestea, dorințele biologice fundamentale rămân, femeile continuând să caute parteneri care pot oferi suport pe termen lung.

Taraban utilizează metafora Barbie și Ken pentru a ilustra aceste diferențe. Bărbații sunt atrași de aspectul fizic și sunt predispuși să aleagă „exemplarul” cât mai dezbrăcat, punând accent pe atracția sexuală. Femeile, pe de altă parte, sunt mai interesate ambalajul, de tot pachetul Ken, de statutul și resursele care vin împreună cu un bărbat de statut. Această alegere nu este doar despre preferințele individuale, ci și despre câștigarea competiției sociale. Femeile sunt conștiente că un bărbat de statut înalt nu oferă doar resurse și siguranță, dar e și dorit de alte femei, ceea ce îi crește atractivitatea.

Concluzia ar fi femeile ar trebui să adopte strategia de vânătoare în loc de pescuit în piața întâlnirilor pentru a maximiza șansele de succes. Ca la șah: prin utilizarea deschiderii sexului ca un „cal troian” și alegerea partenerilor de statut, femeile își pot valorifica atuurile într-un mod mai eficient, navigând cu succes complexitatea dinamicilor relaționale.

Diferențele de Strategie între Vânătoare și Pescuit în Abordarea Relațiilor

Vânătoarea presupune următoarele etape:
1. Studierea prăzii
Vânătoarea implică o abordare activă și planificată. Femeia vânătoare își studiază în detaliu ținta, aflând cât mai multe despre bărbatul pe care îl dorește. Acest lucru include înțelegerea intereselor, preferințelor și slăbiciunilor lui. Ea face cercetări amănunțite pentru a-și pregăti strategia de abordare prin… inițierea inițierii.

2. Inițierea Inițierii
Acesta e un aspect crucial al strategiei de vânătoare. Asta înseamnă că, deși femeia este cea care inițiază interacțiunea, ea face în așa fel încât să pară că bărbatul este cel care face primul pas. Un exemplu clasic din secolele trecute este femeia care scapă intenționat batista, oferindu-i bărbatului șansa de a o ridica și de a începe conversația.

3. Căderea în Plasă
După ce inițierea a avut loc, femeia vânătoare cedează avansurilor sexuale ale bărbatului în cea mai Slutier Version of Herself. Aici deschidem o paranteză pătrată ca să interpretăm: the slutier the better, înseamnă că femeia va fi acum cât mai provocatoare sexual pentru a atrage și a menține interesul bărbatului. Vorbim o utilizare strategică și asumată a sexualității pentru a crea o legătură puternică și a câștiga influență în relație, folosește sexul ca pe un picior în usă către o conexiune emoțională și mai durabilă. Este o tactică deliberată și conștientă pentru a atinge un scop specific în contextul relației.
Taraban accentueaza idea ca sexul ocazional poate fi folosit ca un „cal troian”, permițând femeii să se infiltreze în viața bărbatului.

4. Instalarea în Castel
Odată ce legătura fizică a fost stabilită, femeia vânătoare își consolidează poziția făcându-se utilă și indispensabilă. Ea ajută, servește și devine o parte integrantă a vieții bărbatului. Acest comportament declanșează instinctele de protecție și oferire de resurse din partea bărbatului, consolidând astfel relația.

Strategia de Pescuit presupune următoarele etape:

1 Crearea și curarea continua a Profilului (de multe ori virtual)
Pescuitul implică o abordare pasivă, unde femeia își creează un profil atrăgător pe platforme de întâlniri online, cum ar fi Tinder. Ea așteaptă ca bărbații să o abordeze, bazându-se pe atracția inițială creată de fotografii și descrierea sa.

2. Așteptarea Abordărilor
Femeia pescuitor așteaptă ca bărbații să facă primul pas, ceea ce înseamnă că succesul său depinde de noroc și de calitatea bărbaților care îi răspund.

3. Trage de tras, dar nu prea intepi nimic...
Din cauza supraîncărcării platformelor de întâlniri online, această metodă poate duce la multe interacțiuni nesatisfăcătoare. Femeia poate pierde mult timp și energie interacționând cu bărbați care nu sunt serioși sau compatibili cu ea.

4. Frustrarea
Pescuitul poate deveni frustrant și ineficient, deoarece femeia se bazează pe o abordare pasivă și aleatorie pentru a găsi un partener potrivit. Aceasta poate duce la un sentiment de lipsă de control și de satisfacție redusă în ceea ce privește relațiile.

Concluzia Orion Taraban, la care subscriu cu un certificat de divorț ca dovadă a costului naivității sau lipsei de educație relevantă, este că strategia de vânătoare este mult mai eficientă decât pescuitul. Prin studiul atent al prăzii, inițierea inițierii, utilizarea sexului ocazional ca un „cal troian” și consolidarea poziției prin utilitate și sprijin, femeia vânătoare își maximizează șansele de succes în relații. Această strategie inteligentă și planificată îi permite să navigheze cu succes complexitatea dinamicilor relaționale și să obțină ceea ce își dorește.

PS: Diferența de abordare dintre cele două versiuni ale melodiei "Jolene", a lui Dolly Parton, și ultima a lui Beyoncé mi se pare grăitoare. Prima zice: "I am begging you not to take my man." Ultima somează: "I am warning you not to…"