Să luam un caz ipotetic: să presupunem că ai trăit o dezamăgire în dragoste. Este foarte probabil să fii blocat/ă într-un ciclu de ruminări care se repetă la nesfârșit, chiar și în momente de răscruce din viață când ar trebui să te concentrezi pe decizii importante legate de prezent. Scrisul în jurnal despre această experiență a trădării te obligă să îți organizezi emoțiile, gândurile și imaginile intruzive într-o poveste coerentă. Limbajul, prin natura sa, e structurat. Actul de a scrie propoziții te forțează să gândești în termeni cauzali (x a dus la y, care la rândul său a provocat z) și ajungi la o analiză care te poate ajuta să descoperi un sens, să îți crești gradul de înțelegere și, în cele din urmă, își recapeți sentimentul de a fi la butoanele din Turnul de Control al propriei vieți.
Când o trăire interioară capătă formă, structură și înțeles, pare dintr-odată mult mai controlabilă, spre deosebire de etapa în care este o omletă haotică și dureroasă de senzații, gânduri și imagini. Când găsești un sens în suferința ta, o accepți mai ușor. Fixarea în scris a unor gânduri intruzive te ajută să te despovărezi de ele.