Bine v-am regăsit!

Știi cadou mi-am făcut de ziua mea, când am împlinit 45 de ani? (E unul dintre privilegiile vârstei: să îți oferi singur așchiile de bucurie, experiență & sens care contează pentru tine).

Ei bine, iata-l! Din 21 mai, Apolo e al treilea dintre Marii Zei eleni pe care îi port întotdeauna cu mine.

Dar cum ne alegem, și cum ne aleg acești zei, în diferitele momente din viața noastră?

Am început cu Atena. Un tatuaj mare cu o Atena războinică și oarbă, care vede doar prin ochii bufniței sale - probabil unde pentru că eram în plin divorț trădător - și civil wars are so uncivil, pierzătoare indiferent cine ar câștiga…

După o prăbușire lungă, în doliu și în genunchi, am început să mă ridic în faza mea de Dionisos, în care mi-am regăsit satirul și vitalitatea, jucăușenia și tinerețea, forța și seducția irezistibilă, rezerve indecente de încredere în sine și inconștient optimist. Dionisos al meu era însă la vârsta a doua, cu ochi de copil dar cu riduri înțelepte.

Și acum a venit momentul pentru Apolo, pe care îl aștept de vreo cinci ani.

Am citit în adolescență legenda apocrifă despre Alexandru Macedon care, pornit să cucerească Imperiul persan la 18 ani, s-a abătut pe la Delphi, să întrebe oracolul cum o să-i meargă. Aici treaba nu mergea însă după ureche, ci conform unor ritualuri stricte, distilate în secole: Pitia intra în camera secretă să inspire vapori toxici emanați din faliile peste care era construit templul lui Apolo doar în a 7-a zi a lunii. Dar Alexandru n-avea timp de mofturi de-astea ritualizate. Soldații lui au luat-o pe sus. Și în timp ce o purtau către templu, femeii i-a scăpat: „Băiete, ești irezistibil!”

Alexandru i-a dat drumul și a făcut stânga-mprejur cu un „mulțumesc”. Asta-i profeția de care aveam nevoie!

Cam pe atunci am început să mă îndrăgostesc de Grecia antică. Am citit cu furie tot ce mi-a picat în mână: miturile, tragediile, Platon, Plutarh. Aproape tot ce știu și țin aproape de inimă am învățat de la vechii eleni. Zeii lor m-au ghidat mereu. Zeii lor și daimonul propriu (de care am început să ascult abia foarte recent)

Dacă e să-l credem pe Nietzsche, și eu îl cred cu pasiunea îndrăgostitului, grecul din secolele al IX-lea – al V-lea î.H. era omul cu un psihic perfect, care a reușit pentru prima oară în istorie să se ridice și să meargă prin viață, în echilibrul ideal, pe ambele picioare cerebrale, pasiune și rațiune, pe Apolo și pe Dionysos, îmbrățișându-i pe ambii, cu medierea Atenei, cred eu, armonizându-i pe toți trei în zâmbetul acela misterios, liniștit, întors spre interior, al statuilor arhaice.

Începând cu Socrate (în spatele căruia sunt, de fapt, cuvintele lui Platon), trecând apoi prin creștinism (afurisit de Nietzsche drept platonism pentru mase), ne-am concentrat doar pe partea rațională. Ne-am atrofiat piciorul irațional, țopăind doar pe cel virtuos, negându-ne sexualitatea, agresivitatea, nevoile tenebroase, punându-le la clocotit în focul Gheenei, în pântecele de vulcan generator de enorme presiuni nevrotice, cărora Freud și ai lui au început să le dea cep, începând cu pe finalul de secol 19, pe banii grei, de sondori profesioniști…

De câte ori revin la ruinele acelei Grecii iubite, simt că mă întorc in illo tempore, în momentul de grație al omului perfect. Delphi era cheia de boltă a acelei lumi, buricul pământului unde s-au întâlnit vulturii trimiși de Zeus după ce au dat roată Pământului.

Stăpânit de Apolo, Delphi nu era doar un oracol, ci un laborator complex de legi și filozofie de viață pentru toată Elada (trăită întru melodie, ritm, armonie – Apolo era și zeul muzicii, nu?), o Biblie cu recomandări care nu te forța, ci îți sugera direcția, unul dintre cele mai bune centre de spionaj care colecta și organiza într-o bază de date toată informația disponibilă.

Delphi a fost inițial un cuib sacru al zeiței pământului, Gaia. Apoi, pe la 800 î.H., Apolo i-a ucis fiul, pe marele șarpe Piton, și s-a instalat aici. Din cultul vechii zeițe a rămas doar numele de Pitia, și marea preoteasă.

În fiecare 7 ale lunii, de nouă ori pe an, Pitia intra în camera secretă, probabil inhala vaporii halucinogeni și uite-așa era inspirată de Apolo și profețea răspunsuri la întrebări. Doar nouă luni pe an, căci din decembrie până în martie, Apolo mergea în vacanța de iarnă, undeva în nord, în ținuturile hiperboreenilor, și în locul său de la Delphi se instala petrecărețul Dionysos.

De-a lungul secolelor, generații peste generații au adus aici, ca mulțumire post-factum pentru recomandări bune, sau înainte, ca mită la pachet cu întrebarea, mii și mii de ofrande, artefacte și au ridicat construcții de o frumusețe fără seamăn. Și uite-așa a devenit Delphi și un muzeu un aer liber … Că doar era locul de întâlnire al grecilor din toată Elada, scena deschisă unde să te dai mare, care are mai mult, care-i poate oferi lui Apolo un dar mai frumos.

PARTEA A DOUA PARTEA II

În care, ne dedubăm și psihologul pune bisturiul pe confesiunea literară a jurnalistului:)

Bărbatul la 45 de ani! Îi vedem o bucățică din călătoria inițiatică către sine prin prisma unei fascinații de lungă durată pentru zeii eleni.

Își începe seria de tatuaje cu Atena, în timpul unui divorț dificil, în plin război civil în propria casă. Dar unde ar fi trebuit să fie înțelepciune și strategie în fața conflictului avem o Atena oarbă, care indică eșecul dintr-o perioadă în care subiectul ar trebuit, și n-a făcut-o, să-și folosească înțelepciune pentru a naviga printr-o perioadă de maximă turbulență.

Urmează, doi ani mai târziu, Dionisos - odată cu redescoperirea vitalității și a optimismului. Zeul vinului și petrecerii, este văzut ca un simbol al renașterii personale, aducând cu sine încredere în sine și optimism. Această fază reprezintă regăsirea bucuriei și exuberanței după o perioadă de suferință, subliniind importanța reconectării cu sinele autentic și energia vitală.

Și acum, în sfârșit, e vremea lui Apolo, zeul luminii, muzicii și profeției, aspirația pe termen lung pentru echilibru și armonie interioară. Așteptarea momentului Apolo sugerează o aspirație profundă pentru echilibru și claritate interioară, fiind văzut ca un punct culminant al dezvoltării spirituale.

Procesul prin care subiectul nostru își alege zeii și e ales de aceștia poate fi văzut ca un mecanism psihologic de proiecție și identificare. Zeii, ca arhetipuri, servesc drept simboluri pentru aspecte profunde ale psihicului uman și nevoilor de moment. Atena reflectă nevoia de claritate și strategie în fața conflictului, Dionisos proiecția vitalității și a plăcerii de a trăi, iar Apolo aspirația pentru echilibru și lumină interioară. Prin identificarea cu acești zei, Cătălin își integrează aspecte ale personalității pe care le consideră esențiale pentru depășirea provocărilor personale. Aceasta e o formă de reorganizare interioară și dezvoltare personală prin intermediul simbolurilor culturale.

Acum e rândul tău. Tema noastră de azi este: Dacă ar fi să îți faci (încă?) un tatuaj, ce ți-ai dori, pe ce parte a corpului, și de ce?