Bine v-am regăsit!

În vremea Covidului s-a bătut mult monedă pe distanțarea fizică. Însă distanțarea psihologică e cel puțin la fel de importantă pentru sănătatea ta fizică și mentală. Când se sparge o țeavă în baie, beleaua nu e atât țeava în sine, ci toată apa care îți inundă casă. Problema sunt emoțiile negative care îți inundă viața.

Distanțarea psihologică e redescoperirea modernă a unei dintre multele strategii de management emoțional inventate de stoici începând cu secolul al III-lea î.H. În viață există unele lucruri pe care le poți controla, și altele pe care nu le poți controla – observaseră ei.

Soluția lui Epictet era să te concentrezi pe cele în puterea ta, precum opinia, intențiile, caracterul.

De cele mai multe ori, nu ne fac să suferim atât evenimentele în sine, cât felul în care le interpretăm. Rama în care ne încadrăm tabloul celor ce ni se întâmplă e în puterea noastră și ea face toată diferența între sentimentul de control și o inundație de emoții negative.

Rama preferată a stoicilor era cea a acceptării provocării zeilor… în care, dacă ești un Toma modern și necredincios ca mine, poți vedea un soi de psihologi behavioriști în halate albe, în genul lui F.B. Skinner, aplecați asupra labirintului nostru șoricesc. Treaba lor e să inventeze tot fel de situații, piedici și provocări cu care să te testeze. Treaba ta e să găsești de fiecare dată soluția, cu calm, atenție și concentrare.

Când îmbrățișezi provocările vieții – ca pe probe de antrenament care te întăresc, te fac mai bun, mai rezistent – scapi automat de emoțiile negative asociate, care îți fac mai mult rău decât problema în sine.

Tema noastra de azi e: Ce te-au învățat (despre tine însăți/însuți) cei aproape 2 ani de Covid?