Criticul interior este o prezență persistentă în viața multora dintre noi, o voce autoritară care comentează fiecare acțiune, scoate în evidență imperfecțiunile și ne îndeamnă să fim mai buni, mai perfecți, mai conformi cu anumite standarde. Modelul psihoterapeutic denumit Internal Family Systems (IFS), dezvoltat de Richard Schwartz în anii 1980, oferă o abordare inovatoare și profund umană asupra acestei voci interioare critice.
Concepția de bază a IFS este că fiecare ființă umană este alcătuită dintr-un Sine esențial și o serie de părți interioare distincte, fiecare cu roluri, motivații și istorii emoționale proprii. Criticul interior este doar una dintre aceste părți, dar atrage adesea multă atenție, deoarece acționează ca un gardian care încearcă să ne protejeze de riscuri reale sau imaginare. Din păcate, modul său de operare devine deseori dureros și distructiv. Metoda IFS ne invită să privim criticul interior nu ca pe un dușman, ci ca pe o parte protectoare care are nevoie, la rândul ei, de înțelegere, compasiune și vindecare.
IFS este considerat de mulți terapeuți o adevărată terapie minune, atât datorită eficacității sale în tratarea traumelor și problemelor emoționale complexe, cât și prin prisma viziunii sale non-patologizante. În loc să eticheteze reacțiile interioare drept defecte sau simptome care trebuie suprimate, IFS ne ajută să vedem că fiecare parte din noi, inclusiv criticul interior, a apărut cu un scop precis. Deseori, această parte s-a dezvoltat în copilărie sau adolescență, într-o perioadă în care standardele familiale, sociale și culturale, combinate cu fricile noastre incipiente, au generat o voce menită să ne țină în siguranță.
Criticul interior și-a asumat să prevină respingerea, eșecul, dezamăgirile sau rușinea, criticând și corectând tot ceea ce ar putea atrage pericolul. Cu timpul, ceea ce a început ca un scut protector s-a transformat într-un bici mental care rănește, scade stima de sine și limitează creșterea personală.
În practica IFS, accesarea Sinelui este esențială. Sinele reprezintă nucleul interior caracterizat de compasiune, claritate, curiozitate și creativitate. Spre deosebire de părți, care pot fi rigide și temătoare, Sinele este un spațiu interior de înțelepciune nealterată, capabil să privească toate părțile cu blândețe și echilibru. Pentru a ne împrieteni cu criticul interior, primul pas este să-l observăm din perspectiva Sinelui, să-l privim ca pe o parte separată, cu propriile nevoi și temeri.
Procesul de separare, denumit în IFS unblending, presupune conștientizarea faptului că noi nu suntem una cu criticul nostru. Criticul nu este identitatea noastră, ci doar o parte a sistemului nostru interior. Distanțarea, fie și pentru câteva momente, și tratarea criticului ca pe un interlocutor, nu ca pe o judecată absolută, reprezintă un pas decisiv în îmblânzirea acestuia.
După ce stabilim această distanță, putem iniția un dialog cu criticul interior, adresând întrebări precum:
Prin astfel de întrebări, depășim tiparul luptei interioare și pășim într-un spațiu al curiozității și compasiunii. Mulți descoperă că, în realitate, criticul este o parte speriată, temându-se că, fără vigilența sa, vom greși, vom fi respinși sau vom pierde aprecierea celor din jur. Din această perspectivă, criticul nu este malefic, ci doar ancorat în credințe formate în trecut.
Ascultând mesajul criticului, îi putem oferi reasigurare: „Înțeleg că încerci să mă protejezi și apreciez efortul tău.” Deși pare ciudat să mulțumim unei voci care ne rănește, acest gest recunoaște intenția inițială a criticului. Prin procesul de unburdening, criticul își poate descărca povara emoțională acumulată, folosind vizualizări simbolice (cum ar fi eliberarea unei greutăți într-un râu).
Criticul nu dispare, ci se transformă într-un aliat valoros, capabil să contribuie pozitiv la viața noastră. Cu o atenție sporită la detalii și o capacitate de anticipare, el poate deveni un consilier intern care avertizează cu blândețe, fără a sabota respectul de sine.
IFS rezonează cu multiple tradiții spirituale și filosofice, reflectând ideea că suferința umană provine din identificarea rigidă cu anumite aspecte ale sinelui. Vindecarea apare atunci când ne redescoperim ca ființe complexe și unite în profunzime. Această abordare nu vede oamenii ca fiind „defecți”, ci ca universuri interioare dinamice, capabile de schimbare prin compasiune și conectare.
Pro:
Contra:
