Frica de scris e, în esență, o frică de auto-descoperire. Teama de a te apropia de sine și de a confrunta adevăruri interioare. Dar, prin scris regulat și fără așteptări, o putem depăși conectându-ne mai profund cu noi înșine. Scrisul devine un instrument de auto-explorare și transformare. În cele din urmă, scrisul ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine și să ne clarificăm dorințele și aspirațiile, oferindu-ne o cale spre auto-descoperire și creștere personală.

Sub preșul fricii de scris, dincolo de actul fizic de a pune pixul pe hârtie sau de a tasta la laptop, sunt o câteva mici gunoaie, impurități sau bariere psihologice și emoționale:

1. Frica de pagina goală e o experiență comună pentru scriitori de toată mâna, fie ei începători sau experimentați. Simbolizând începutul unui proces necunoscut și nesigur, o pagină albe poate provoca o anxietate paralizantă. Această frică e amplificată de așteptările personale și sociale privind rezultatul final al scrisului. Toți ne temem că nu suntem în stare să producem ceva demn de citit...

2. Un alt colț al hâdei fricii de scris, ba poate chiar caninul și veninul principal, e teama de a-ți auzi propria voce. Scrisul autentic presupune sinceritate profundă și o conștientizare de sine. Actul de a-ți auzi propria voce în scris e înfricoșător când te obligă să te confrunți cu gândurile și sentimentele cele mai intime. Cui îi arde de introspecție când în temnițele de sub palatul roz sunt zmei, zombi sau mai știu eu ce balauri înaripați? Cine știe ce am putea descoperi despre noi înșine prin intermediul scrisului.

3. Și așteptările nerealiste joacă un rol în frica de scris. Mulți asociază scrisul cu producerea unor opere literare mari, mai știu eu ce romane sau poezii premiate. Această presiune de a crea ceva extraordinar poate fi paralizantă. Spre deosebire de alte activități, precum gătitul, unde nu ne simțim obligați la standarde profesionale înalte, scrisul este adesea perceput ca fiind rezervat celor cu talent sau pregătire specială. E o prostie care restrânge accesul la scris, și largește cercul poeților dispăruți...

4. Un alt factor important e zgomotul mental constant care ne împiedică să ne auzim propria voce. Mintea e ca o intersecție aglomerată și zgomotoasă, adesea nesemaforizată, a unui flux continuu de gânduri, care ne distrage și ne împiedică să ne concentrăm. Practica scrisului regulat poate ajuta la eliminarea acestui zgomot, creând un spațiu de liniște în care vocea noastră interioară poate fi auzită. Însă, această liniște poate fi înfricoșătoare, deoarece dezvăluie adevăruri neplăcute despre viața noastră. De exemplu, s-ar putea să realizăm că nu suntem mulțumiți cu cariera noastră sau că avem dorințe și aspirații pe care le-am ignorat.

Soluții

1. Demetriou propune scrisul de mână ca o soluție pentru a depăși frica de scris. Ea argumentează că scrisul de mână implică întregul corp și creează o conexiune fizică și mentală mai profundă cu procesul de scris. Studiile recente arată că scrisul de mână dezvoltă creierul într-un mod diferit față de tastarea pe calculator, aducând beneficii semnificative atât pentru copii, cât și pentru adulți. Scrisul de mână transformă actul de a scrie într-o activitate holistică, în care corpul și mintea lucrează împreună, facilitând astfel exprimarea autentică.

2. O altă practică e scrisul fără gândire. Acest exercițiu implică scrierea continuă timp de 10- 15 minute, fără a te opri pentru a corecta sau a reciti ceea ce ai scris. Scopul e de a capta gândurile rapid și de a elimina orice barieră critică. Prin repetarea acestei practici, rezistența față de scris scade, iar vocea interioară devine mai clară și mai accesibilă.

Două vorbe despre profa de scris Nicolettai Demetriou

Demetriou combină expertiza în etnomuzicologie cu o abordare personală și introspectivă a scrisului. O consider o autoritate în domeniul scrierii autentice și a explorării de sine.