În urmă cu ceva vreme, când aș fi dat orice se facă puțină lumină în capul meu, am făcut terapie cu o psiholoagă foarte înțeleaptă căreia mă plângeam că vai Doamne, bietul de mine, uite că mâine am în față un drum București - Alba Iulia, îngrozitor de lung și de plictisitor, pe care nu l-aș putea scoate la capăt fără să ascult câteva podcasturi...

- Și cum aș putea să conduc 8-9 ore fără să fac nimic?
- De ce nu? Învață. Eu m-am antrenat. De multe ori nu dau drumul nici la muzică. La nimic! Îmi ajunge viața din jurul meu. Mă uit la clădini, o vreme. După aceea poate încep să mă plictisesc. Mă uit la ceas, la kilometraj, cât mai e? Îmi observ starea interioară. De când durează starea asta de liniște? Cât rezist fără să mă plictisesc? Cât durează până ce găsește iar creierul ceva interesant de observat? De unde se ivește acest gând nou? Cum și când începe distragerea? Că orice asculți, orice podcast, orice muzică, orice ascultare a impulsului distrage.

Mai bine focusează-ți atenția spre tine. Spre neputința ta, spre faptul că ți se pare că nu mai poți să reziști. Vai, m-am uitat de 10 ori pe ceas și nu a trecut decât un minut. Ia să mai observ ceva. Simt că mă mănâncă nasul. Sau simt că trebuie să mă opresc, să iau ceva, să iau o chestie. Dar sunt conștient când o fac. Nu-mi distrag atenția. Să fiu eu cu mine, să văd cât pot eu să fac. Ce pot eu să fac? Să observ oameni în trafic, să analizez ce simt, provocările de moment, așchiile de viața reală, actuală, de acolo. Cum trăim viața asta? Să trec pe o șosea de la Bucureșt la Alba Iulia ascultând muzica din lumea altuia și habar să nu am ce se întâmplă în a mea? De parcă aș trăi deasupra realității, nu în realitatea asta. De ce să nu fiu prezent în drumul ăsta? Dacă pui un podcast, o să trăiești în lumea acelui podcast, al persoanelor acelora. E ușor, că te atrag acolo și te influențează. Faci ceva să treacă timpul, dar și așa de repede trece viața, până la urmă, fără să conștientizăm.

Suferă, Cătă! Suferă de plictiseală. Dar dacă tot îți reconstruiești psihicul, măcar fă-o pe baze adevărate. Observă, conștientizează, rabdă, și o să înveți că se poate trăi și fără distragerea asta continuă, că de fapt niciodată nu plictisim. Niciodată nu suntem singuri, mereu se întâmplă ceva frumos în ziua ta. De la hotarul ăsta începe liniștea și dintr-o dată o să vezi că e ok, că a trecut o oră, două, trei și nici vorbă de plictiseală. Fără gadgeturi, fără nimic!