Terapia IFS transformă experiențe "îngropate" în povești vindecătoare. Majoritatea rănilor noastre sufletești rămân "îngropate" în memorie implicita. Aici e stocată orice amintire emoțională, senzorială, corporală, care nu se exprimă prin gânduri sau povești clare, ci prin reacții automate – frică, rușine, durere, retragere. Terapia Internal Family Systems (IFS) lucrează pentru transformarea acestor amintiri implicite în memorie explicită, conștientă și narativă. Pe scurt, ajută oamenii să-și spună povestea – nu doar s-o simtă.

Memoria implicită e o formă de "înregistrare" stocată în creier și corp fără a fi accesată conștient. Ea se manifestă prin: reacții emoționale automate (panică, rușine, vinovăție), senzații corporale inexplicabile (tensiune, nod în gât, încordare cronică), comportamente repetitive (evitare, agresivitate, blocaj).
E tipică primilor ani de viață, când creierul limbic (emoțional) este activ, dar cel prefrontal (rațional-narativ) nu e încă matur. Din acest motiv, multe traume timpurii – neglijarea, respingerea, abuzul – sunt purtate în corp și în emoții, dar nu pot fi povestite.
Memoria explicită e cea pe care o putem descrie: "Țin minte că...", "S-a întâmplat asta...". Este memoria care dă formă coerentă biografiei noastre. Când trauma rămâne în zona implicită, nu avem acces la un fir narativ – doar la simptome.

În spatele procesului blând al terapiei IFS se află un mecanism profund cunoscut în neuroștiință sub numele de memory reconsolidation – reconsolidarea memoriei. E un proces prin care o amintire emoțională, odată reactivată într-un context sigur, devine susceptibilă la transformare. IFS folosește natural acest mecanism în patru pași principali:
1. Accesarea (Accessing) – clientul se concentrează asupra unei amintiri implicite dureroase, adică intră în contact cu un exilat.
2. Reactivarea (Reactivation) – rețeaua de memorie emoțională se activează și devine instabilă; exilatul e recunoscut și adus la suprafață cu ajutorul Sinelui.
3. Contradicția (Mismatch) – semnificația veche, traumatică e invalidată. Exilatul este văzut, înțeles și iubit – ceea ce contrazice profund experiențele sale inițiale de respingere sau neglijare.
4. Ștergerea (Erasure) – apare o nouă semnificație: exilatul renunță la povara lui, iar rețeaua neuronală se reorganizează. Acesta este momentul unburdening-ului.

Astfel, IFS nu doar "vorbește despre trecut" – ci modifică efectiv rețelele neuronale care codificau trauma.

Mintea și creierul în IFS
IFS propune un model în care părțile interioare locuiesc în minte, dar se exprimă prin rețele neuronale specifice:
Protectorii activează rețele fragmentate, adesea hiperalertate sau disociate – adică părți ale creierului care funcționează separat, în regim de urgență.
Sinele se exprimă prin rețele integrate, calme, care favorizează coerența, conexiunea și răspunsul adaptativ. Nu este localizat anatomic într-o zonă precisă, ci e o stare emergentă de integrare neuro-emoțională. Această viziune e susținută de cercetările asupra conectivității cerebrale și ale rețelelor implicate în conștiență și autoreglare (precum Default Mode Network).

IFS pornește de la o ipoteză radical umanistă: mintea noastră este compusă din "părți", adică subpersonalități care poartă emoții, roluri și amintiri diferite. Există trei mari tipuri de părți:
1. Exilații – sunt părțile rănite, care poartă amintirile dureroase. Ele sunt deseori mici (copii interiori) și țin captiv în ele traumele.
2. Protectorii – sunt părțile care încearcă să țină exilații ascunși. Unii sunt manageri (organizați, perfecționiști, controlori), alții sunt pompieri (impulsivi, disociativi, autoagresivi).
3. Sinele – e centrul conștient și vindecător al ființei. Când suntem în contact cu Sinele nostru, avem acces la calități precum calm, curiozitate, claritate și compasiune.

Terapia IFS lucrează prin a crea spațiu pentru ca Sinele să se conecteze cu aceste părți. Nu le "corectează", nu le forțează să dispară – le ascultă, le înțelege și le vindecă. Fiecare parte, oricât de disfuncțională pare, are o motivație pozitivă: să protejeze sistemul intern.

Procesul terapeutic în IFS urmează câțiva pași:
1. Identificarea unei părți: "Simt o neliniște în stomac când vorbesc despre tata."
2. Diferențierea de parte: "O parte din mine e speriată, dar alta e curioasă."
3. Conectarea cu Sinele: Când clientul poate sta prezent lângă partea speriată cu căldură și răbdare, se activează Sinele.
4. Ascultarea memoriei implicite: Partea rănită începe să arate imagini, senzații, flash-uri – amintiri senzoriale fără cuvinte.
5. Witnessing (mărturie): Sinele ascultă fără să judece. Întreabă: "Ce vrei să-mi arăți despre ce s-a întâmplat?"
6. Unburdening (debarasare): Partea poate elibera povara emoțională – o frică, o rușine, o convingere falsă: "A fost vina mea."
7. Integrare: Partea nu mai este exilată. Devine o parte valoroasă a sistemului, cu un rol pozitiv și liber.

Așa se face tranziția de la traumă trăită corporal și confuz – la o poveste conștientă, coerentă, asumată. O emoție difuză se transformă într-o narațiune eliberatoare.

De ce e atât de eficientă? Pentru că IFS nu forțează. Nu cere "să-ți amintești" sau "să treci peste". Creează siguranță interioară, spațiu, respect. Și mai ales pentru că pornește de la ideea că nu e nimic "greșit" în tine. Chiar și partea care se auto-sabotează sau care bea ca să uite – are un motiv. Odată ce este ascultată și înțeleasă, se poate transforma.

Exemple reale (modificate pentru protecția identității)
Adela, 36 ani, avea atacuri de panică inexplicabile în metrou. În terapie, a descoperit un exilat care fusese martor la o scenă violentă în copilărie, la metrou. Partea se temea că dacă retrăie amintirea, se va destrăma. Când a fost ascultată cu calm și empatie, a putut povesti, iar simptomele s-au diminuat.

Victor, 42 ani, perfecționist și distant. În IFS, a descoperit un manager obosit care încerca să țină departe un exilat ce simțea: "dacă nu sunt perfect, sunt respins". Când a fost mărturisit acest adevăr vechi, corpul s-a relaxat, iar relațiile lui au devenit mai autentice.

Avantaje:
Nu patologizează – fiecare parte are un sens
Creează siguranță internă, nu confruntare forțată
E compatibilă cu neuroștiința memoriei emoționale
Potrivită pentru traume complexe, nu doar evenimente punctuale

Limite:
Poate fi greu de înțeles pentru clienții raționali, sceptici
Necesită timp și răbdare – nu e o terapie de criză
Nu e recomandată în faze acute de psihoză sau dependență activă

Dacă simți că această abordare rezonează cu tine și vrei să lucrezi blând, în profunzime, cu propriile tale părți interioare, te invit să faci primul pas. Poți programa o sesiune exploratorie de terapie IFS aici: https://catalin-gruia.b12sites.com/reservations

Terapia IFS e o invitație la dialog cu tine însuți. Cu versiunile tale vechi, cu rănile tale tăcute, cu emoțiile uitate dar încă vii. Și mai ales cu acel centru calm și înțelept din tine care știe să asculte și să vindece. Când memoria implicită devine poveste explicită, trecutul își pierde puterea de a răni. Iar tu îți recapeți puterea de a trăi.