Atât narcisistul, cât și borderline-ul, au aceeași problemă de bază: proiectarea unui sine fals, ideal, hiperbolizat, care să compenseze un sine adevărat nedezvoltat.

Începem cu un copil neputincios, fricos, care nu se descurcă. Narcisistul își creează un sine ideal, de poveste, care încalecă pe calul alb și cucerește lumea, etc., în timp ce adevăratul sine rămâne un cocoșat, un prăpădit, un nenorocit.

Soluția borderline-ului este să externalizeze cu totul acest sine salvator, ideal, parental, în persoana părintelui/iubitului, de care are nevoie să îl stabilizeze, să îl echilibreze, să aibă grijă de el.

Sinele ideal, umflat imaginar, al narcisistului, care are atâta nevoie să fie admirat, se potrivește perfect cu nevoia borderline-ului de a admira, idolatriza și parentifica.

Problema este că amândoi se amăgesc, și când vine ziua judecății, vine cu cutitele lungi ale răzbunării scoase și cu sânge, pentru narcisist, care, dacă nu are inspirația să fugă la timp, este sacrificat de borderline-ul care îl idolatrizase în trecut.

Blestemul este generațional: borderline-ul tinde să crească un copil narcisist și invers. Această lege are aplicabilitate largă, chiar și în politică. Borderline-ul tinde să aleagă narcisisti care impun un sistem politic ce generează un electorat borderline.

Mi se pare fascinant cum aceste două tulburări, chiar și atunci când nu sunt patologice, ci doar trăsături de personalitate accentuate, tind să se caute, să se găsească și să execute un dans pasional, toxic și distrugător, atât la nivel de indivizi, cât și la nivel macro-social.

Nu vi se pare că viața politică din România stă sub semnul aceluiași pattern toxic al relației dintre narcisist (politicieni corupți care ajung să creadă că lumea le aparține și că totul le este permis) și alegători (borderline care își deleagă independența, gândirea critică, valorile, decizia și credința unor „tătuci” de la care așteaptă cu mâna întinsă binele, soluțiile, găleata de plastic și punga de făină)? Și că, din când în când, borderline-ul explodează mămăliga…

Nu sunt de acord cu mine, ba chiar mi-e și rușine de acest punct de vedere prezentat mai sus. E 50%+ discutabil prin:
1. Ideea că trăsăturile de personalitate și tulburările mentale determină complet comportamentele sociale și politice poate ignora alte factori importanți, cum ar fi contextul cultural, economic și istoric, care joacă un rol semnificativ în modelarea comportamentului uman.
2. Sugestia că ciclul generațional și natura distructivă a relațiilor dintre narcisist și borderline a fi modele inevitabile și imposibil de schimbat. Până la urmă, d-aia facem terapie, nu?
3. Reducerea relațiilor umane la un simplu "dans" între narcisism și borderline e o supra-simplificare a unor dinamici complexe.

Cum spuneam: nu sunt de acord cu mine! Dar sper să fiți voi:)

PS: și ca să redevenim serioși puțin, cu o recomandare de final: Sam Vaknin, profesor de psihologie specializat în narcisism și tulburările de personalitate din clusterul B, are sute de videoclipuri de profil și este una dintre cele mai bune surse de pe YouTube (https://www.youtube.com/@samvaknin). E o sursa excelentă dacă vrei să afli mai multe despre dansul macabru dintre narcisism și borderline, văzute ca două fețe psihologice ale aceleiași monede.