Scrisul în jurnal poate ajuta individul să își depășească problemele. Pentru mine unul, și chiar în mai multe rânduri, scrisul a fost calul fermecat din poveste care m-a sărit peste hopuri-până-la-cer. Și am aflat relatări asemănătoare de la alți câțiva prieteni din bula mea de comunicatori profesioniști. Dar cât de mult pot fi generalizate aceste impresii subiective?
E journalingul terapeutic pentru toată lumea sau doar pentru o anumită categorie de oameni? Și care sunt legile intrinseci care fac scrisul benefic? Ce e mai puternică: abordarea traumei sau experiențele pozitive (cu intervenții clasice din psihologia pozitivă, precum exprimarea recunoștinței, conștientizarea punctelor forțe, savurarea bucuriilor vieții, imaginarea celei mai bune versiuni a sinelui, urmărirea asumată a unui obiectiv)?
Și în ce procent ar trebui mixate cele două într-un curs de profil?

În ultimele trei decenii, avem un corp consistent de sute de studii, cu zeci de mii de subiecți din toată lumea, care au demonstrat că exercițiul scrisului creativ despre evenimente problematice poate produce o gamă largă de beneficii fiziologice și psihologice. Mecanismele par să fie legate de însăși natura procesului de scris, care ne ajută să ne înțelegem mai bine. Actul de a scrie propoziții te forțează să gândești în termeni cauzali (x adus la y, care la rândul său a provocat z) și ajungi automat la o analiză care te poate ajuta să afli un sens, să crească gradul de înțelegere și, în cele din urmă, sentimentul de a fi la butoanele din Turnul de Control al propriei vieți.

Scrisul pare capabil să faciliteze extragerea din mina experiențelor personale a acelor informații relevante care pot acționa ca un catalizator benefic, lubrifiind angrenajul de percepții, acțiuni, gânduri și emoții experimentate în prezent, ajutând individul să își depășească problemele. Când o experiență capătă formă, structură și înțeles, pare dintr-o dată mult mai domesticită, mai controlabilă, spre deosebire de etapa când este o omletă haotică și dureroasă de senzații, gânduri și imagini.

Și cercetările mele confirmă aceste rezultate. De regulă, programul meu de journaling a crescut starea de bine psihologică la peste 80% dintre participanți. Conform lui Carol Ryff (1995), conceptul de stare de bine psihologică include șase aspecte ale actualizării umane: autonomie, stăpânirea mediului, dezvoltare personală, relații pozitive cu ceilalți, scop în viață și auto-acceptare.

Este încurajator, și rămâne de explorat pe mai departe pentru a ascuți finețea reglajelor, faptul că această formă la granița terapiei, ieftină și relativ ușor de aplicat, pare să funcționeze, cu o rată de succes foarte bună.

Scrisul în jurnal, care obligă la introspecție și reconectarea cu sine, este doar unul dintre zecile de mecanisme de reglaj emoțional din arsenalul psihologic al unui om. Dacă apar traume serioase în perioada programului – divorț, boală etc. – singurul journaling nu ajută prea mult. Probabil doar acei participanți care au avut alte mecanisme de coping adecvate pentru a face față situației au beneficiat de pe urma journalingului când în viața lor au apărut evenimente majore în perioada experimentului. Nu pare să conteze nici seriozitatea cu care te implici în experiment. Nici vârsta, sexul sau suportul jurnalului (hârtie sau computer) nu par să aibă influențe semnificative.

Un exemplu de cură de scris găsești pe https://catalin-gruia.b12sites.com/work