Într-una dintre cărțile lui Victor Frankl, Spune DA Vieții, dacă nu mă înșel spune fondatorul logoterapiei (care este adesea considerată a treia școală vieneză de psihoterapie, după psihanaliza lui Sigmund Freud și psihologia individuală a lui Alfred Adler) cât de sisifică e munca noastra din terapie. Ca da, ajungem să conștientizăm foarte multe lucruri, dar una e să îți dai seama de problemă și alta să poți opera schimbarea... E nevoie un timp îndelungat ca să ne schimbăm. Și deznădăjduim. Vai, nu mă pot schimba și așa mai departe…

Dar ce trebuie să fac la propriu, care e greul potrivit pentru schimbare? Trebuie renunțat la trecut și la viitor! Realizez că am doar momentul prezent. Și în prezent am de ales: pot să fiu bun sau să fiu rău. În prezent pot să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce sunt.

Deci în fiecare zi, în fiecare moment - am șansa asta, iau cârma în mâini. În fiecare moment, când intri în relație cu cineva - poți să decizii: să fiu bun sau să fiu nepăsător. Asta înseamnă că fiecare moment îmi oferă renaștere. Fiecare moment!

Însă renașterea presupune că uit trecutul, că mă iert și te iert și îmi dau voie să o iau de la zero... Acum, de acum, din momentul acesta, din clipa asta, pot să încep! Și dacă deja de trei ore, de trei zile, am ales să fac binele, deja înseamnă că sunt ok. Dar s-ar putea să fac iarăși o boacănă. E Ok. Iar am momentul următor prin care conștientizez că am greșit și pot să renasc din nou. Renasc!

Dar renașterea presupune întodeauna că iert. Renașterea pornește mereu de la zero. Eu acum, în momentul actual, sunt responsabil pentru deciziile mele. Pentru comportamentul meu de acum. Nu pentru comportamentul de mâine, de alaltăieri, sau așa mai departe. Am doar momentul prezent. Nu mai pot fi responsabil pentru trecut și nu pot fi responsabil pentru viitor.
Frankl zice că asta a fost o metoda lui de a nu înebuni în lagăre: sunt responsabil doar pentru momentul de față. Pentru deciziile mele de acum. Doar asta mă definește ca om!