Cred că un psiholog bun funcționează ca o oglindă bună: te vede, te aude, te înțelege și te reflecta cu minim de distorsiune. Abilitatea de a oglindi autentic o persoană e esențială nu doar în terapie, ci și în relațiile noastre de zi cu zi. Și reflectarea asta nu se limitează la o simplă tehnică terapeutică de reformulare a cuvintelor. E mai mult despre prezența empatică și ascultarea activă. Pacienții mei o prețuiesc adesea chiar mai mult decât sfaturile directe.

Ideea oglindirii autentice se aliniază cu gândirea lui Donald Winnicott, considerat un pionier al teoriei atașamentului. Winnicott a subliniat rolul crucial al mamei ca oglindă a nevoilor bebelușului, oferind nu o reflectare literală, ci una care conferă siguranță și recunoaștere. În terapie rolul psihologului e similar: ajută la explorarea părților ascunse ale sinelui, facilitând auto-descoperirea.
Mi se pare că această reflectare autentică e cel mai frumos cadou pe care ți-l poate face cineva. (Ajungi să te vezi abia când ești reflectat corespunzător, cumva la nivel ontologic). Fă-ți un astfel de cadou, măcar o dată în viață.